Spectacolul ”Cu bunelul, ce facem?...”, montat la Teatrul ”Satiricus Ion Luca Caragiale” de regizorul Alexandru Grecu după piesa lui Constantin Cheianu, încearcă să răspundă la o întrebare ce ne frământă pe toţi, mai ales după alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010. Ce facem cu buneii?
Exact ca în spectacolul sus-numit, premiera căruia a avut loc în stagiunea aceasta, jucat cu mare succes pe parcursul ultimilor luni. Deşi, ceva asemănător, am văzut în stagiunea trecută, doar că erau implicate şi evenimentele din 7 aprilie 2009, reflectate în piesa Irinei Nechit ”Coridorul morţii”. Cum însă viaţa nu stă pe loc, nici Teatrul ”Satiricus Ion Luca Caragiale” n-a stat mult pe gânduri şi, revenindu-se la textul lui Constantin Cheianu, au realizat, dramaturgul împreună cu regizorul, un spectacol care reflectă viaţa din actuala Republică Moldova: alegerile, mamele plecate, copiii părăsiţi.
”Cu bunelul, ce facem?...” este un spectacol politic. Şi ia în vizor situaţia alarmantă din societate: buneii care spun poveşti dulci nepoţilor, dar prin votul acordat partidului comuniştilor, îi lipsesc pe urmaşi de viitor. La rândul lor, nepoţii sunt gata să facă orice, doar să nu permită buneilor să meargă la vot.
Spectacolul face uz de o minimă scenografie, apelând însă la imagini filmate care vin să reflecte încă proaspetele şi tragicele evenimente din 7 aprilie 2009, faţă de care generaţia mai în vârstă, reprezentată prin bunelul Grigore (actorul Mihai Curagău), şi cea tânără – Marcel (actorul Petru Bouroş), au păreri contradictorii.
Regizorul Alexandru Grecu şi-a ”montat” spectacolul în sensul cinematografic al cuvântului, o imagine aducând după sine o altă imagine, un cadru succedând altui cadru. Ceea ce dă ritm şi ”viteză” spectacolului. Ba într-un colţ, ba în alt colţ apar protagoniştii spectacolului: mama pe nume Tamara (actriţa Irina Rusu), care, din Anglia, telefonează şi se preocupă de soarta copiilor rămaşi într-un sat din Moldova, soţul Oleg (actorul Viorel Cornescu), rătăcit pe undeva prin Moscova şi care, cu certitudine, nu va reveni niciodată acasă, în familie. Bunelul Grigore, imobilizat într-un cărucior pe rotile, se mişcă în interiorul scenei. Ca şi Valeria, fetiţa de 11 ani, fiica Tamarei şi a lui Oleg, rămasă acasă cu bunelul şi cu fratele Marcel, care mai primeşte încă de la mama ei colete cu păpuşi, deşi e mare şi în locul păpuşilor, pe care le dădăceşte ca pe nişte copii, şi-ar dori părinţii întorşi acasă. În acest rol a debutat un copil, şi anume, Alexandrina Grecu, care prin jocu-i sincer şi emotiv cucereşte inimile spectatorilor.
”Cu bunelul, ce facem?...” este un spectacol, născut dintr-o realitate crudă a timpului pe care-l trăim: conflictul dintre generaţii. Autorii nu lasă loc de împăcare. Speranţă sau iertare nu există: bunelul, legat în lanţuri de scaunul cu rotile, reuşeşte totuşi să voteze, dar în final moare, iar nepoata, care trebuia să-l lege cu lanţul, nu are pic de milă faţă de el. Ea-şi urăşte bunelul, care, prin votul acordat comuniştilor, îi distruge viitorul. Lacrimile Valeriei sunt sincere, cum sinceră este şi ura ei, ura unei generaţii distruse. Deci, ce facem cu buneii? Iată o întrebare, venită din scenă, la care trebuie să răspundă întreaga societate.
Exact ca în spectacolul sus-numit, premiera căruia a avut loc în stagiunea aceasta, jucat cu mare succes pe parcursul ultimilor luni. Deşi, ceva asemănător, am văzut în stagiunea trecută, doar că erau implicate şi evenimentele din 7 aprilie 2009, reflectate în piesa Irinei Nechit ”Coridorul morţii”. Cum însă viaţa nu stă pe loc, nici Teatrul ”Satiricus Ion Luca Caragiale” n-a stat mult pe gânduri şi, revenindu-se la textul lui Constantin Cheianu, au realizat, dramaturgul împreună cu regizorul, un spectacol care reflectă viaţa din actuala Republică Moldova: alegerile, mamele plecate, copiii părăsiţi.
”Cu bunelul, ce facem?...” este un spectacol politic. Şi ia în vizor situaţia alarmantă din societate: buneii care spun poveşti dulci nepoţilor, dar prin votul acordat partidului comuniştilor, îi lipsesc pe urmaşi de viitor. La rândul lor, nepoţii sunt gata să facă orice, doar să nu permită buneilor să meargă la vot.
Spectacolul face uz de o minimă scenografie, apelând însă la imagini filmate care vin să reflecte încă proaspetele şi tragicele evenimente din 7 aprilie 2009, faţă de care generaţia mai în vârstă, reprezentată prin bunelul Grigore (actorul Mihai Curagău), şi cea tânără – Marcel (actorul Petru Bouroş), au păreri contradictorii.
Regizorul Alexandru Grecu şi-a ”montat” spectacolul în sensul cinematografic al cuvântului, o imagine aducând după sine o altă imagine, un cadru succedând altui cadru. Ceea ce dă ritm şi ”viteză” spectacolului. Ba într-un colţ, ba în alt colţ apar protagoniştii spectacolului: mama pe nume Tamara (actriţa Irina Rusu), care, din Anglia, telefonează şi se preocupă de soarta copiilor rămaşi într-un sat din Moldova, soţul Oleg (actorul Viorel Cornescu), rătăcit pe undeva prin Moscova şi care, cu certitudine, nu va reveni niciodată acasă, în familie. Bunelul Grigore, imobilizat într-un cărucior pe rotile, se mişcă în interiorul scenei. Ca şi Valeria, fetiţa de 11 ani, fiica Tamarei şi a lui Oleg, rămasă acasă cu bunelul şi cu fratele Marcel, care mai primeşte încă de la mama ei colete cu păpuşi, deşi e mare şi în locul păpuşilor, pe care le dădăceşte ca pe nişte copii, şi-ar dori părinţii întorşi acasă. În acest rol a debutat un copil, şi anume, Alexandrina Grecu, care prin jocu-i sincer şi emotiv cucereşte inimile spectatorilor.
”Cu bunelul, ce facem?...” este un spectacol, născut dintr-o realitate crudă a timpului pe care-l trăim: conflictul dintre generaţii. Autorii nu lasă loc de împăcare. Speranţă sau iertare nu există: bunelul, legat în lanţuri de scaunul cu rotile, reuşeşte totuşi să voteze, dar în final moare, iar nepoata, care trebuia să-l lege cu lanţul, nu are pic de milă faţă de el. Ea-şi urăşte bunelul, care, prin votul acordat comuniştilor, îi distruge viitorul. Lacrimile Valeriei sunt sincere, cum sinceră este şi ura ei, ura unei generaţii distruse. Deci, ce facem cu buneii? Iată o întrebare, venită din scenă, la care trebuie să răspundă întreaga societate.
Larisa UNGUREANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu