Chemarea lui Grigore Vieru si a artistului Gheorghe Topa - “Veniţi acasa, mai copii…” nu este doar una de ocazie, care îi îndemna acum douăzeci de ani pe cei ajunşi nu din voia lor în locuri străine, să vină acasă. Chemarea poetului se asociază cu vorbele consătenilor mei care, atunci când le place lor ce a spus sau a făcut cineva, îl apreciază satisfăcuţi cu: “Amu mai vii de-acasă...” A veni de acasă înseamnă a fi în rând cu lumea şi a fi tu însuţi, adică, a fi conform comunităţii din care vii, dar şi propriei identităţi, care îţi cer să spui adevărul, să fii bun şi cu dreptate. Versul lui Grigore Vieru îi îndeamnă pe cei care au plecat cândva de aici nu atât să vină acasă, în Moldova, cât mai ales ne porunceşte să cercetăm esenţa fiinţei şi fiinţării noastre.
Am ca vecini şi o familie de ucraineni moldovenizaţi. Auzindu-mă cum vorbesc, fără să ştie ceva despre mine, mi-au zis că sunt naţionalista pentru că vorbesc româneşte, adică mai mult corect, ca orice moldovean basarabean care face o facultate . Neacceptându-mi dreptul la identitate, aceşti vecini ai mei, din păcate pentru ei şi pentru noi, nu mai pot şi nu mai vin de acasă, căci se menţin voit pe extrema imposibila educaţie... Niciodată nu va mai veni acasă nici sora vecinei, deşi vine totuşi în fiecare vară, din Surgut, unde s-a stabilit încă în timpul URSS, şi îşi parchează maşina în curtea noastră, timp de două luni, strâmtorându-ne astfel pe noi, vecinii sai. Cerându-i să ne respecte dreptul de proprietar, ne-a înjurat mojiceşte. Soţul ei, moldovean din talpă, atunci n-a zis nimic, dar toamna aceasta a pretins să-i acordam prioritate la intrarea în curte. Cam aşa înţeleg unii „moldoveni” să vină acasă: cu tancul mediocrităţii obraznice.
Deocamdată, nu se adevereşte şi o tendinţă de venire acasă şi a absolvenţilor din ultimii douăzeci de ani ai universităţilor din Europa, SUA şi Canada - iar aceştia sunt mulţi, cu multe şi valoroase experienţe, mulţi cu titluri ştiinţifice.
Cei înstrăinaţi fără voie, mereu vin de acasă. Ei sunt Feţi-Frumoşii care pleacă de acasă pentru a acumula experienţe şi a reveni apoi, maturi şi înnobilaţi, acasă, unde se căsătoresc cu cele mai frumoase fete, a căror raţiune de a fi este să le nască celor care vin de acasă fii şi fiice rupte din soare, pentru veşnicia neamului. Căci aşa ne este dat: să fim oriunde şi oricând în propria noastră identitate. Identitate care, în spaţiul încă mioritic dintre Prut şi Nistru, nu se prea învaţă la şcoală, care-i nechemată, hăituită şi nevoită să sufere străinătatea chiar la ea acasă, o străinătate încă puternic alimentată de saveţki saiuz-ul celor care au plecat fără să plece şi care se întorc fără să vină, dar mai ales al celor care nici de plecat nu pleacă, dar nici de acasă nu mai vin…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu