marți, 16 noiembrie 2010

Unde se poate odihni un scriitor?






       Un oraş adevărat n-are farmec fără viaţă de boem, fără scriitori ameţiţi ce-şi recită unul altuia poeziile, fără sculptori care dezbracă cu privirile domnişoarele din bar, desenând cu priviri înceţoşate linii imaginare pe decolteurile lor. Un oraş adevărat trebuie să dispună de asemenea localuri în care marii noştri intelectuali să poată să bea, să fumeze şi să mănânce ieftin şi în voie, învăluiţi fiind în aburi de alcool şi fum de ţigară până la absorbţia totală a propriului intelect. Într-un oraş adevărat, asemenea localuri sunt frecventate nu doar de genialii artişti mereu în căutare de inspiraţie, ci şi de o puzderie de rataţi ai literaturii, actori scăpătaţi şi pictori refuzaţi care se vor înghesui lângă corifeii artelor, aşteptând din partea lor o mângâiere, o vorbă de duh sau, în cel mai rău caz, o înjurătură.
        Din păcate, vremea boemilor e pe ducă. Motivul principal, cred, e că se scumpeşte vodca. Boemii sunt, de obicei, nişte coate goale, care preferă crâşmele locurilor luxoase. Ori epoca crâşmelor apune fără drept de apel. Crâşmele au devenit întreprinderi nerentabile ce n-aduc profit. Iar odată cu crâşmele se duc şi scriitorii. Şi, îngăduită să-mi fie obrăznicia, se duce şi marea literatură. Sunt sigura că opera lui Hertha Muller, nemţoaică de origine română, care a primit anul acesta Premiul Nobel pentru literatură, n-a fost sfinţită de confraţii ei în beţii satanice. Din această cauză nu intenţionez să citesc aceste lucrări, întrucât am sentimentul că le lipseşte dezinvoltura unei bacanale, aroma unui şniţel de porc, fragezimea unei pulpe de femeie. De altfel, membrii juriului care acordă premiile Nobel, se pare că nici ei nu prea au darul suptului. Le lipseşte imaginaţia şi de aceea dau premii unor preşedinţi abia intraţi în funcţie sau unor scriitori, politic corecţi, ce blamează dictatura.
 
      Dar să ne întoarcem la oraşul nostru. Bucureştiul este vestit prin Capşa, Ateneu Palace, Nestor etc. Noi, însă, ne remarcam prin Jaba, Barul Uniunii Scriitorilor (de parcă nu puteau să-i dea un nume) sau răposatul Fulguşor. Astăzi toate aceste localuri sunt sub presiune. Fulguşorul a dat ortul popii cu toată istoria revoluţionară a noastră. Despre acest lucru a scris Constantin Cheianu. Uneori am senzaţia că aşa cum e crâşma la fel e şi revoluţia. Uneori mă întreb cum ar fi arătat Mişcarea noastră de Renaştere Naţională dacă ea n-ar fi fost clocită la Fulguşor, Jaba şi Moldova, ci, de exemplu, la Cafe de Flore sau la Les Deux Magots (frecventate deseori de Sartre, Camus sau Hemingway). Dar n-ai ce face, fiecare capitală cu propriile crâşme! vor spune unii. Şi cu proprii boemi, voi adăuga eu.
 
      La Jaba nu-i văd decât pe eternii săptămânişti, care rămân fideli principiilor boemiste vechi, deşi tirajele lor nu mai vădesc strălucirea de altădată. Tot acolo stă ferm pe poziţii, ca un străjer al vremurilor demult apuse, Eugen Cioclea, căutând inspiraţie şi un capăt de vorbă. O mulţime de gazetari şi securişti împresoară aceste vedete, mâncând fasoliţă şi înghiţind tartine cu seliodcă, dar atmosfera de răzvrătire şi fierbere a minţilor lipseşte cu desăvârşire. „Ăto vam ne Rio de Janeiro”, ar fi spus Ostap Bender. 
 
      Barul Uniunii Scriitorilor e aceeaşi mâncare de peşte. În jur doar scriitori şi ofiţeri de la Departamentul pentru Combaterea Corupţiei şi Crimelor Economice. Scriitorii beau vodcă ieftină ier ofiţerii – ceva mai scumpă. Scriitori sunt, însă, din ce în ce mai puţini. Probabil, ceea ce numim noi vodcă ieftină nu este chiar aşa de ieftin pentru dânşii. Cu alte cuvinte, mare plictiseală!
 
     Barul 513 de lângă      teatrul Luceafărul e o nouă versiune a unui local gata să adăpostească bomondul artistic moldovenesc. E un local al boemilor din noua generaţie. Aici coniacul costă 30 de lei şi ca să te ameţeşti şi să începi a pluti pe valul euforiei artistice trebuie să dai cel puţin 150 de lei. De aceea, discuţia aici nu se prea leagă şi după ce ai petrecut o oră în compania unor domniţe care discută, nu ştiu de ce doar despre obligaţii de serviciu, pleci sictirit acasă pentru a cumpăra la un chioşc un „merzavcik” de spicuşor.
 

Da, ăto vam ne Rio de Janeiro!

 capitala.md


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu