De fapt, ea stătea pe banchetă în troleibuz şi privea prin geam. A vorbit agresiv: “Ia te uită ce maşină are, da noi murim de foame”. Se referea la tânăra de la volanul unui automobil care îşi făcuse loc pe aceeaşi bandă, în spatele troleibuzului. Nimeni nu a reacţionat. Pasagerii îşi vedeau de ale lor. La un moment dat, tânărul de pe bancheta de alături s-a ridicat şi s-a apropiat de bătrână şi i-a spus calm: “Tânăra a muncit vreo 3-4 ani în Italia sau SUA şi şi-a procurat un automobil. Noi suntem tineri şi nu umblăm cu cerşitul pe la Primărie. Şi… ar trebui să ştiţi că ne-am săturat să vă ducem de atâţia ani în spinare. Sunteţi cam mulţi”. Şi a coborât la prima staţie. În urmă, l-a stropit ploaia de injurii ale celei care striga că ne-a construit oraşul. Băiatul n-o auzea, se grăbea spre lumea lui pe care o gândea imaginar altfel. Deocamdată, imaginar.
Nişte oameni mergând pe stradă… bărbaţi şi femei. Joi, se grăbeau care şi unde: cine la protest cu lingura şi cu strachina, cine la mesele de binefacere de ziua bătrânilor. Toţi erau flămânzi. Auzeam că vorbeau despre foame. Care dimensiune spirituală? Dacă oamenii vorbesc şi strigă că vor să mănânce.
Nişte oameni mergând pe stradă. Se grăbesc la şcoală, spre şcolile din urbe. Cu caietele controlate în geantă, cu lecţia pregătită. Au scos doi lei şi au achitat taxa nouă. Şi 3 lei au achitat. Nu s-au lăsat provocaţi de nici un protestatar. Duminică, doar o dată în an, adună braţe de flori. Duminică e ziua semănătorului de lumină. Să nu uitaţi să le telefonaţi, să-i omeniţi. În jocurile copilăriei mele cel mai prezent era cel “de-a şcoala”. Ne adunam copiii câtorva mahalale şi… imitam semănătorii de lumină. De fiecare dată alegeam să fiu învăţătoare. Mama chiar şi-a dorit să fiu învăţătoare. De ce, o întrebam. “Îs cei mai învăţaţi, curaţi şi respectaţi”. Au fost, atunci, demult. Azi semănătorii de carte au cedat. Au ajuns la sapă de lemn. Azi pe stradă, printre oamenii grăbiţi, violenţi, flămânzi, i-am văzut şi pe cei care Duminică vor aduna flori de la viitorul pe care-l educă şi construiesc. Oare viitorul acela îndepărtat ne va ajuta să scăpăm de sapa de lemn?!
Antonina Sirbu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu