Raciula – policandrul credintei

             Manastirile, aceste preasfinte policandre ale credintei, camine de spiritualitate si demnitate umana, vin cu marturii graitoare din adincul tumultuous al secolelor. Aduna cu evlavie lumea in fata iconostaselor, cinta imn de slava si marire Imparatului Ceresc, lumineaza si purifica sufletele mirenilor, inaripeaza cugetul si bratele oamenilor la fapte cuviincioase.

In timpuri cumplite ele se transformau in cetati , deveneau scut in fata puhoaielor  de pagini. In zilele de pace serveau  drept academii ale intelepciunii, in care se acumulau bogatii spirituale. Din tiparnitele manastirilor porneau spre lume nepretuitele foliante, suprema comoara lasata noua mostenire de generatiile topite in negura anilor.

O frumoasa zi de octombrie…Cu inima plina de tristete am poposit la manastirea Raciula, manastire de maici, cu hramul “Nasterea Maicii Domnului”. Ne astepta cu poarta larg deschisa, asemeni mamei care asteapta intoarcerea fiilor rataciti prin lumea mare. Desi eram aici pentru prima data, am ramas profound incintata de ceea ce mi-a fost dat sa vad ochilor.  Inca de la primul pas facut in ograda locasului , mi-au atras atentia casele maicilor, care ne priveau cu ochii mari , de pe o parte si de alta a drumului. E cunoscut faptul ca intr-o manastire maicile  locuiesc in chilii, la Raciula insa, ele traiesc intr-un sat, un sat manastiresc. Fiecare casa este bine ingrijita, avind si o gradinuta cu flori de toate culorile.  La fel de incintata am fost sa vad si staretia – casa mare a manastirii, in care locuieste egumena Eustafia , cea care are un merit deosebit în procesul de renaştere al mănăstirii.

In fata bisericutei am observat o rastignire noua, semn ca si manastirile Moldovei noastre tind spre modernizare.  Cei doi castani rotati, cu frunza ruginie, au la poalele lor plasata cite o banca pe care se odihnesc, probabil, oamenii care vin duminica la slujba sau maicutele cind se intorc obosite de la munca…

Usa manastirii era incuiata…Printre gradinile de flori se zareau maicile si si surorile, prea putine la numar , majoritatea aflindu-se pe cimp, la culesul poamei.  “Calugaritele de aici muncesc mult. Unica lor sursa de existenta sunt roadele cimpului” am auzit-o pe una dintre colege  explicind situatia.  Intre timp, pina a venit cineva sa ne deschida biserica de vara, am mai colindat imprejurimile. Mare mi-a fost mirarea sa vad cum o maicuta batea cu toata puterea ei omeneasca , cu un ciocan, in niste foi de tabla. Astfel, ajuta si ea , cu ce putea, la reamenajarea bisericii de iarna , care se afla in reconstructie. Antonina Sirbu, profesoara care ne insotea in acest pelerinaj, ne-a  povestit: “In timpurile sovieticilor au fost distruse grozav cladirile manastirii. Mai mult de 30 de ai in biserica de iarna a fost club – au batut toba, s-au zbintuit baietii satului”. Trista istorie au avut manastirile noastre…

…Dupa mai mult timp de asteptare , o calugarita voinica si inalta, aflata inca in floarea virstei, ne-a descuiat usa si ne-a poftit in biserica in care se observa ca maicutele inca nu reusisera sa faca curatenie. Binevoitoare si bucuroasa de oaspeti, calugarita ne-a intrebat de unde suntem si ne-a daruit fiecarui pelerin cite o carte – “Marketing pentru genocid”. In biserica plutea o atmosfera usoara de tamiie, de carti si de icoane vechi…

Era toamna, era soare, era munca mare la manastirea Raciula…