Olesea Reabenchi-Bejenari este prima meşteriţă din
Moldova care a început să practice tehnica confecţionării florilor din
porţelan, în anul 2009. Primele lucrări le-a comercializat în cadrul unei
expoziţii de la Moldexpo, fiind membru al Centrului Internaţional pentru
Promovarea Femeilor în Afaceri (ICAWB). În prezent Olesea meştereşte nu doar
flori din porţelan rece, ci şi elemente decorative pentru încăperi, aromatizatoare
pentru maşini şi alte accesorii.
Cine
este Olesea Reabenchi-Bejenari?
Sunt o
tînără mămică îndrăgostită de flori. Întotdeauna mi-a plăcut lucrul manual. Croşetez, cos, brodez cu panglici, fac decupaj. Am absolvit Facultatea de Design Vestimentar, iar cunoştinţele acumulate le folosesc cu succes în domeniul creării handmade. De aproximativ trei ani, am descoperit tehnica creării florilor din porţelan rece şi argilă floristică. Am asistat la mai mult master-class-uri ale meşterilor din Rusia şi Ucraina, care m+au ajutat să învăţ secretele acestui domeniu. Chiar dacă după profesie sunt designer vestimentar, simt că ceea ce trebuie să
fac mai departe este anume crearea florilor din porţelan.
Cum ai început
să creezi?
La opt ani am
început să croşetez, iar la 12 ani mi-am cusut prima fustiţă. Florile le-am
iubit întotdeauna şi folosesc motivele florale în lucrurile croşetate şi în
cele cusute. Am început să fac flori din materiale de modelat cu aproximativ șapte ani în urmă. La început le confecționam din aluat sărat, apoi din argilă polimerică
termo. Acum trei ani am descoperit că materialele ideale pentru ca să creez
flori sunt porţelanul rece şi argila polimerică air dry.
Povesteşte-ne mai multe despre această tehnică.
Crearea florilor
din porţelan rece şi argilă presupune atît modelarea, cît şi pictarea şi
asamblarea manuală a produselor. Acest material este foarte maleabil, poate lua
orice formă şi permite imprimarea unor detalii speciale, fiind uscat cu aer
natural, neîncălzit. Este compus din fibre naturale, deci este ecologic. În
plus, substanţa rămîne uşor elastică chiar şi după uscare, fapt ce conferă
produselor finite o asemănare foarte mare cu florile reale şi le face să fie
extrem de practice. Această tehnică este foarte răspîndită în ţări precum
Rusia, Japonia, SUA sau Portugalia.
Te inspiri de
undeva la crearea florilor?
Confecționarea accesoriilor este ca un virus pentru mine. Mă
inspir din natură. Dacă văd vre-o floare, imediat îmi imaginez cum arată
aceasta ca accesoriu.
Cine procură
creaţiile tale?
În special, femeile sunt cele interesate de lucrările
mele, dar există şi bărbaţi care solicită produse, dorind să surprindă frumos
persoanele dragi. Majoritatea clienţilor i-am cunoscut în mediul on-line, dar
şi la expoziţiile la care am participat. Clienţii sunt atraşi de originalitatea
şi calitatea accesoriilor. Am cliente din Rusia, Ucraina și din alte țări. Chiar și unele vedete autohtone au căzut pradă frumuseților pe care eu le creez şi mi-au devenit cliente fidele, de exemplu -
intepretele Olga Busuioc și
Cristy Rouge. Nu pot zice că am cumpărători foarte mulţi, deoarece fac lucruri
exclusive, deci nu pot avea multe lucrări în stoc. Am clienţi, cărora le
mulţumesc pentru fidelitate şi bun gust, care ştiu ce vor şi doresc să fie
deosebiţi şi unici, fie la o ceremonie, fie zi de zi, de aceea, creez mai mult
la comandă.
În general, care sunt preferinţele clientelor tale?
Lucrările mele diferă în funcţie de solicitările
clienţilor. Cel mai des creez accesorii pentru păr, deoarece un asemenea element în coafură aduce un plus
de feminitate. Confecţionez însă şi elemente decorative pentru încăperi,
aromatizatoare pentru maşini şi alte accesorii de acest gen. Florile
confecţionate au şi parfum, conferit de uleiurile naturale veritabile pe care
le folosesc. Am reuşit să imit în
lucrările mele majoritatea speciilor populare de flori: crini, orhidee, frezii,
trandafiri, eusteme, garoafe, păpădii, maci, romaniţe, crizanteme etc.
În cît timp realizezi cea mai mică/ cea mai mare
floare?
Confecţionarea unei lucrări durează între 1-5 zile, în
cazul accesoriilor simple, şi între 7-14 zile, în cazul compoziţiilor de
interior şi aromatizatoarele pentru automobile. Cea mai complicată lucrare
realizată pînă acum a fost un buchet mare de orhidee şi frezii, pentru decorul
unei case, la care am lucrat o lună şi jumătate.
Care este preţul lucrărilor tale?
Din punct de vedere financiar, această activitate nu
pot spune că este destul de profitabilă, dar atît timp cît creez din plăcere,
venitul nu contează. Numărul comenzilor creşte semnificativ în ajunul
sărbătorilor sau în sezonul nunţilor. Comparativ cu primul an, profitul general
a crescut cu aproximativ 50%. Preţul unei lucrări variază, în funcţie de timpul
şi cantitatea materialelor folosite. Acesta porneşte de la 25 de lei şi poate
ajunge pînă la 1500 de lei, pentru compoziţiile mai complicate.
Comercializezi şi peste hotare? Unde anume?
Cel mai des îmi vînd lucrările în Ukraina, Rusia,
Germania şi Franţa. Am acolo cumpărători fideli care procură obiecte handmade
ori de cite ori au ocazia.
La ce concursuri
si expozitii ai participat?
Concursurile și expozițiile sunt o
sursă de motivare pentru mine, iar oamenii pe care ajung să-i cunosc, mă fac să
nu renunț la ceea ce fac - flori. Am
participat la mai multe expoziţii şi concursuri naționale şi internaţionale. În Moldova am participat la expoziţiile de la
Moldexpo, Uno, Grand-Hall, cele care se fac frecvent în Valea Trandafirilor,
iar la nivel internațional am participat la mai
multe concursuri virtuale. Avantajul expozițiilor este comunicarea cu colegii şi cu persoanele interesate de
accesoriile lucrate manual.
Concurezi cu celelalte meşteriţe sau te deosebeşti de
ele?
Da, mă deosebesc, fiecare e diferit în felul său, dar
sunt persoane care doresc să devină meşteri peste noapte şi plagiază ideile sau
chiar lucrarea întreagă. Astfel de concurenţă nu e sănătoasă. Pînă în prezent
concurez doar cu o singură persoană, deoarece
e o concurenţă cinstită şi fără plagiere.
Este o afacere sau o faci din plăcere?
E frumos să faci totul din plăcere, dar există un alt
aspect existențial
- cel financiar. Financiar voi fi total mulţumită atunci cînd ceea ce fac îmi va aduce nu
doar un venit, cu care să-mi acoper cheltuielile pentru materiale, ci şi
profit, și totodată să-mi permită să
am prețuri accesibile pentru toți
Planuri de viitor?
Intenţionez să-mi transform ocupaţia într-o afacere de
succes. Aş dori să-mi deschid un design-studio profesionist, în cadrul căruia, pe
lîngă confecţionarea produselor, să organizez şi o şcoală de floristică din
porţelan, pentru a transmite şi altora secretele artei mele.
Ce părere ai despre situaţia meşterilor handmade de la
noi din Moldova?
Situaţia meşterilor e lăsata la voia soartei. Statul
nu este cointeresat de dezvoltarea artizanatului local, ci mai mult în importul
lucrurilor ca la incubator. Un ajutor cît de mic ar fi binevenit, însă acum
fiecare meşter se descurcă cum poate.
Text:
Anna Casian – Musteaţă
Foto:
din colecţia personală
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu