Doina Sulac, interpretă de muzică populară, s-a
născut pe 11 iulie 1988, în Republica Moldova și este fiica celebrului și
regretatului artist Nicolae Sulac.
Doina Sulac a moștenit de la tatăl ei vocea și, deși cînd a fost mică și-ar
fi dorit să învețe să danseze, a urmat calea muzicii, la îndemnul tatălui.
Debutul Doinei Sulac pe scenă s-a produs pe cînd aceasta era doar de-o
șchioapă. Avea patru ani și, în cadrul unei seri de creație a tatălui sau, a
interpretat piesa Angelei Moldovanu, `Mi-am cusut bondiță nouă`, acompaniată
fiind de Orchestra `Lăutarii`.
`Pentru mine scena este ca un cîmp de luptă. Asa a fost si pentru tata,
doar că el viața toată și-a consacrat-o muzicii`, declara Doina Sulac într-un
interviu pentru o publicație din Moldova.
Muzica face parte din viața Doinei în proporție de 100%, fapt ce a
împiedicat-o, de multe ori, să poata face și alte activități.
`Eu sunt femeie si trebuie să mă implic mai mult în activități casnice.
Adevărul e că-mi este foarte greu, și pierd unele lucruri indispensabile unei
femei`.
Doina Sulac este studentă la Academia de Muzica, Teatru și Arte Plastice,
Facultatea Canto Academic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu