Fata Mariei Ciobanu, destin
care a facut-o sa se retraga in
sine si sa intre abia a treia oara la Conservator. Este adorata pe
scenele mari ale Operei din
strainatate, dar inca se teme sa
cante in Romania. A pierdut un copil pe scena, dar Dumnezeu i-a dat
altul la varsta sperantelor pierdute.
" Nu sunt nici Leontina
Ciobanu, nici Leontina Vaduva! Numele meu este cu totul altul. Pe tatal meu l-a chemat Tanasie. Cand m-am lansat, eram casatorita cu un coleg de facultate pe care il chema Vaduva... In cativa ani am divortat, dar am pastrat numele, ca nume de artist. Asa se intampla cand copiii nu asculta de parinti si fetele se marita prea devreme! Cat despre numele de Ciobanu... nici pe mama nu o cheama asa. Este o porecla pe care a mostenit-o de la tatal sau. Mama s-a lansat cu acest nume si a ramas Maria Ciobanu. Deci, nici eu, nici ea nu avem numele cu care ne cunoaste publicul! Dar in Romania voi fi intotdeauna Leontina Ciobanu-Vaduva!"„A fi copilul unei vedete implica multa singuratate"
A inceput ca fiind „fata Mariei Ciobanu".
Cine si-ar fi imaginat ca, peste timp, oltencuta frumoasa foc va cuceri fastul de la Metropolitan, stralucirea Operei Garnier si celebritatea Scalei din Milano?! Nici chiar mama ei! „Pe mama am analizat-o, dar nu mi-a spus niciodata cum sa cant! Nu a avut timp si nici nu a stiut sa ma indrume in sensul acesta. Mi-a spus: «Daca iti place sa canti, canta!». Asta a fost tot! Nu a avut vocatie de pedagog." Dar copila ratacita intr-un liceu de matematica-fizica l-a descoperit pe Strauss. Si s-a indragostit! De „Dunarea Albastra", de „Valsul Vienez", de „Sange Vienez"... iar iubirea a fost atat de inflacarata, incat a facut-o, la 17 ani, sa intalneasca rigorile portativului. „Eram spre sfarsitul liceului. Incepusem sa tatonez terenul, am consultat-o pe dna Romascanu de la liceul de muzica, pentru ca voiam sa vad daca am calitati vocale. Ea a spus ca vocea se poate dezvolta... In Conservator am studiat, m-am pregatit intens, pentru ca aveam de recuperat ani de muzica pe care nu-i facusem cand eram copil. Am avut o profesoara extraordinara, Arta Florescu, care m-a format din punct de vedere stilistic si care mi-a conturat repertoriul. Am lucrat si cu Ela Urma, Ileana Cotrubas, Maria-Luisa Cioni, dar am invatat mult de la colegii de scena."Unii ar gasi firesc ca fiica Mariei Ciobanu sa intre la Conservator, mai ales daca ne gandim ca sfanta pila nu-i de azi, de ieri. Ei bine, iar va inselati! Nu a intrat din prima, nici din a doua incercare. Dupa cum se spune, a treia oara-i cu noroc, deci, iata-o pe bancile Conservatorului. „Nu eram pregatita sa infrunt un conservator. Din acest motiv am si intrat a treia oara... Radeam si eu, radea si comisia -vizual si auditiv situam oarecum notele pe portativ, dar, cand trebuia sa spun nota, nu mai stiam daca e sol sau e si. Spuneam «e... siol» si aproape intrigam comisia care nu intelegea cum se face ca nu stiam notele, desi auzul muzical era impecabil... Insa am recuperat, cu multa munca!" Eticheta „fata mamei" (si ce mama!) a fost destul de apasatoare. „Voi ramane intotdeauna fiica Mariei Ciobanu. Si voi fi mereu privita asa! Nu pot sa spun ca aceasta eticheta a fost o piedica, dar m-a obligat sa muncesc mai mult, sa arat masura propriei valori. Mi-a fost jena sa ma pun in valoare profitand de notorietatea mamei si acest lucru a facut ca intotdeauna sa fiu timida, sa am o atitudine... retrasa. Toata copilaria si studentia am fost asa. Chiar daca unii spuneau «e normal sa intre la Conservator pentru ca e fiica Mariei Ciobanu», eu am intrat abia a treia oara, deci am intrat absolut pe drept!" Iar mama nu a sustinut-o intotdeauna. Si pe undeva era firesc - atunci cand esti idolul unor generatii intregi, nu-ti mai ramane prea mult timp pentru sufletul tau... si parte din suflet ii era Leontina. „A fi copilul unei vedete implica multa singuratate... Cand este vedeta, mama nu ne apartine. Ea apartine publicului. Era tot timpul pe drumuri, cu spectacolele. Ne vedeam si vorbeam printre picaturi. Cea care a stat alaturi de mine a fost o fina de-a noastra. Cu ea ma sfatuiam. Ea a fost confidenta mea si omul de nadejde al mamei."
Nu voia sa fie vedeta, cel putin nu din acest motiv alesese muzica. „Am inceput sa studiez, insa nici pe departe cu gandul de a-mi face o cariera sau de a-mi fixa un tel. Pur si simplu, a fost curiozitatea de a descoperi opera si genul clasic!" Nu visa nici premii, nici competitii ai caror lauri sa-i incununeze fruntea. „Niciodata nu am considerat scena ca un loc de infruntare! Este un loc unde impartasim ceea ce stim si unde ne impregnam de ceea ce au ceilalti. Alaturi de Placido Domingo, Alfredo Kraus, James Morris sau Samuel Ramey, sau alaturi de Pompeiu Harasteanu ori de Viorica Cortez m-am imbogatit sufleteste!"
La 28 de ani l-a primit pe... Laurence Olivier!
Calea succesului fusese urmata - Leontina Vaduva debutase la Toulouse, unde primise cel dintai contract. Apoi, la Covent Gardenul londonez castiga premiul Laurence Olivier... (Oscarul in muzica clasica!!!), iar mama era in sala si-o aplauda. Avea 28 de ani. „Mama era in sala cand am primit premiul. Eram foarte surprinsa - la 28 de ani primeam aceasta distinctie. O asemenea onoare mi se parea prea mult si aproape... nemeritata. Abia acum, dupa 25 de ani de cariera, imi dau seama ca vocea mea nu suna deloc rau. Atunci insa, intram deseori in cabina plangand si-mi spuneam «de ce aplauda atata, ca n-a fost deloc bine!?»"
Si ca orice suflet special, nu se putea sa aiba drumul lin. Piedicile de atunci au intarit-o si i-au facut si mai pretioase succesele ce aveau sa vina: „Fusesem plecata in '87 la
Toulouse si la Nisa, apoi am dat auditie pentru Covent Garden si Opera din Paris. M-am intors in tara cu mai multe contracte, dar puterea politica a vremii nu m-a lasat sa le onorez. Am reusit sa plec, cu insistentele mamei - sase luni de zile am mers zi de zi la Ministerul Culturii... Acele zile de zbatere mi-au dat cosmaruri doi ani la rand dupa momentul '88. Pierdusem deja intrarea in America, o serie de concerte la televiziunea olandeza... M-au lasat sa plec in Italia pentru un singur spectacol. Si, ca dovada ca nu voiam sa ma stabilesc in strainatate, dupa acel spectacol m-am intors in Romania. Toate aceste situatii m-au obligat, oarecum, sa plec definitiv." Intrebarea fireasca e daca-ar mai urma aceeasi cale... „Nu. Poate ca as lua aceeasi decize mai devreme! Cand mi-au dat voie sa ies din tara, destinația era fixa: Paris. Atunci am luat decizia capitala de a ramane in strainatate si am cerut azil politic. In perioada premergatoare plecarii aveam dupa mine si securitatea. Eram efectiv pusa sub urmarire - o persoana ma urmarea pretutindeni, zi de zi. Era o presiune foarte mare asupra mea."Si asa, cu securitatea pe urme si viitorul in fata, avea sa devina „soprana franceza de origine romana". Dar nu va-ntristati, ca n-am pierdut-o de tot! Acum vine la Bucuresti, ne canta si ne incanta! Dar si scena bucuresteana are povestea ei: „Am avut niste deceptii si cu Opera Romana. Cantasem «Povestirile lui Hoffmann» si «Gianni Schicchi». Problema era o chestiune de comportament: cum erau tratati artistii tineri de directia operei. Asta le reprosez!" In orice caz, aceasta altercatie a fost anihilata in timp. „De-a lungul anilor, Opera m-a contactat deseori, a insistat sa vin. Nu aveam inca curajul. Nu aveam taria sa apar pentru ca rana era inca deschisa si prea adanca. Am stat odata de vorba cu Catalin Arbore si mi-a spus «haide, vino, ai sa vezi ca lumea te iubeste aici!»".
Intotdeauna mi-a fost frica sa cant la Bucuresti!
Poate parea simplu ca dupa ce canti pe toate scenele lumii sa te intorci in Romania si sa te vinzi insutit mai scump (stiu eu exemple!), dar Leontina nu e diva, ea e artista. Un artist nu-i niciodata meschin, nu-si vinde intotdeauna arta nici in euro, nici in lei grei... Leontina Vaduva se intoarce de fiecare data cu drag, cu emotie. „Eu n-am reusit sa fac o afacere din arta. Nu sunt o buna businesswoman. De cate ori cant la Bucuresti imi e mai frica decat oriunde in lume! Intotdeauna mi-a fost teama sa cant in Romania, m-am temut sa nu fiu judecata sau sa nu ma ridic la inaltimea asteptarilor. Fiind si fiica Mariei Ciobanu, lumea parca asteapta si mai mult de la mine! Ei spun ca trebuie sa fiu la nivelul mamei. Ori eu la nivelul mamei n-am sa fiu niciodata! Pentru ca mama e unica, mama are o voce unica! Mama este un idol, nu numai pentru mine, ci pentru generatii intregi de cantareti. Acest model nu poate fi reprodus, asa cum n-are sa fie nimeni Maria Callas, sau Virginia Zeani." Si nimeni Leontina Vaduva!
In cariera nu se raporteaza decat la excelent. „Sunt nopti nedormite, sunt lacrimi, sunt ore in sir de studiu. Mi se spunea: «Vai, doamna, ati vazut o lume intreaga!». Nu. Am stat cate opt ore intr-un teatru sa studiez. Veneam printre primii si plecam intre ultimii. Visam pasaje din opera, visam ca nu imi iese acuta, sau ca publicul pleaca din sala. Am cosmaruri inainte de aceste aplauze extraordinare si inainte de a ni se umple bratele de flori si inimile de succese!"
Momente de suflet...
Momente importante din cariera s-au intamplat departe de tara. „Cand am cantat rolul Micaelei la Buenos Aires, la Teatrul Colon, una dintre cele mai mari sali de opera din lume, a fost ca la meci. Publicul a izbucnit atat de puternic, oamenii au tipat atat de tare, incat am cazut pe spate! M-am rusinat si nu am mai vrut sa ies la aplauze. Atat au insistat, incat, pana la urma, am revenit pe scena. Un alt moment deosebit a fost atunci cand am cantat alaturi de Alfredo Kraus, care in ochii mei este un exemplu de stil francez... Sau atunci cand am cantat «Romeo si Julieta» la Covent Garden, alaturi de Roberto Alagna. Ni s-au aruncat flori pe scena. Vazusem imagini asemanatoare cu Placido Domingo, cu alti artisti de talie internationala... Dar nu credeam niciodata ca mi se va intampla mie."
Povestea ei de dragoste este cam asa... Leontina Vaduva isi gaseste jumatatea departe de țara, dupa doua casatorii esuate. „Intai i-am cunoscut parintii si apoi l-am cunoscut pe el. Eram amandoi in divort. Relatia noastra s-a dezvoltat treptat... Ne-a legat mult faptul ca proveneam amandoi dintr-o familie de artisti, mama lui a fost cantareata de opereta. Se stie ca barbatii romani sunt destul de... macho si de gelosi, or in cultura americana lucrurile stau altfel. Sotul meu este foarte intelegator, ma apreciaza, dar cel mai important lucru este ca are foarte mare incredere in mine. Faptul ca ne acordam respect reciproc e esential. A fost destin, cu siguranta a fost destin! Iar faptul ca avem un copil impreuna spune multe!"
A pierdut o sarcina pe scena
Cum Dumnezeu ii incearca greu pe cei pe care ii iubeste,
si inima Leontinei a fost zdruncinata de pierderea unei sarcini: „Cu un an inainte de nasterea lui Nicholas, am pierdut o sarcina in timpul spectacolelor. Am rezistat durerilor si am avut forta sa duc spectacolele pana la sfarsit. Nimeni nu si-a dat seama prin ce treceam, credeau ca sunt doar obosita. Nu stiau ce era in sufletul meu! Cand a aparut Nicholas am hotarat sa intrerup pentru moment cariera si sa ma dedic lui." Insa acum are un copil cu chip de inger, par blond si urme de cer in priviri. Are sase ani si jumatate si creste in Romania. „Merge la gradinita aici, scoala o va face tot in Romania." Il creste fina care, cu ani in urma, le-a crescut si pe fetele Mariei Ciobanu. Si cand vi se face dor? „Vorbim in fiecare zi la telefon. Eu ma intorc in tara la trei saptamani cel mult, iar de multe ori il iau pe el la Paris." Unde se duce Leontina Vaduva acasa? „Acasa sunt si aici, si la Paris. Cand am plecat definitiv din tara, am devenit ca o planta dezradacinata - nu mai am radacini adanci nici intr-un loc, nici in celalalt."
Despre Ion Dolanescu...
Il aduc in discutie pe Ion Dolanescu. Despre el, Leontina Vaduva imi vorbeste cu un ton cald. De ce a lipsit Maria Ciobanu de la inmormantare? „Nu vad de ce oamenii ar trebui sa conduca viata si atitudinile artistilor! Intotdeauna mama a fost un om pudic in sentimente. Chiar si in cei patru ani in care au fost impreuna prefera sa fie discreta. Pana la urma, tot gurile rele si poate ca tot publicul i-a despartit! Daca ea nu a fost prezenta la inmormantare a fost benefic si pentru imaginea tatalui lui Ionut, si pentru ea insasi. Eu am sfatuit-o sa nu vina. Mama inclina sa ia avionul spre tara, dar nu trebuie uitat ca si Maria Ciobanu are o varsta, iar noi, copiii, vrem sa o avem mult timp aproape! Am fost foarte trista pentru Ionut. Nu pot sa spun ca am avut o legatura prea stransa cu Ion Dolanescu, pentru ca am crescut doar 4 ani alaturi de el! Dar momentele care ne‑au facut sa ne reintalnim au dat ragazul unui respect reciproc. A fost o personalitate destul de inchisa in sine, era destul de timid! Timiditatea asta il facea sa apara rece in fata unor oameni. In orice caz, eu am vrut in primul rand sa fiu alaturi de fratele meu si sa o reprezint pe mama". Legatura dintre frati este foarte stransa si e vizibila atat in arhiva televiziunilor care au transmis imagini de la inmormantare, cat si pe chipul fiecaruia.
Q-Magazine.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu