Ratacesc singura pe strazile ingalbenite de frunzele copacilor care ramоn din ce in ce mai goi și mai triști. Aceste frunze care par moarte sub picioarele trecatorilor, au devenit sursa de inspirație pentru mulți oameni de arta. In acest moment, arunc o privire in jur pentru a ințelege unde ma aflu și, spre surprinderea mea, observ ca nu sunt departe de Centrul Expozițional ”Constantin Brincuși”. Intru fara a mai sta mult pe ginduri. Din multitudinea de uși care se deschid din holul larg, o aleg pe cea prin care vad citeva tablouri atirnate de pereți. Nu atrag nici o atenție doamnelor de la recepție sau celorlalți oameni care roiesc prin hol, ci merg direct spre sala in care este organizatг o expoziție de pictura. O mulțime de tablouri ma privesc din toate parțile. Sala spațioasa nu este impodobita cu nimic altceva decit cu picturile care troneaza grațios pe pereții albi. Ma simt singura și pierduta in aceasta ancapere rece la prima vedere, care capata viața și lumina de la energia pe care o reflecta fiecare tablou.
Ma apropii insinctiv de un tablou din dreapta. Este un colț rupt din toamna de afara, care imediat ma duce cu gindul la toamnele copilariei petrecute la bunei: fara griji și probleme, doar cu mere și nuci coapte, cu struguri dulci din gradina plina de zimbetele gingașe ale nepoților, cu poveștile bunelului la gura sobei. Toate aceste amintiri, care-mi aduc un suris calm pe fața, sunt trezite in sufletul meu de acest tablou pe care-l am in fața și de la care nu-mi pot lua ochii. Nu credeam vreodata ca toamna viu colorata de afara ar putea fi atit de frumos redata pe o pinza alba pe care au fost aranjate cu maiestrie doar culorile gri, negru și maro. Pe linga aceste culori, realizarea unei asemenea picturi mai necesita mult talent, inspirație și munca. Sunt intrigata sa aflu cine este autorul acestei expoziții. Pe o placuța mica de linga tablou citesc: Valentina Rusu-Ciobanu. Acum ințeleg secretul.
Aceasta expoziție vine sa incununeze munca de o viața a unei artiste cum nu au mai fost altele. Am acum in fața mea 90 de ani dedicați artei. Micuța, batrina, dar cu o uimitoare prezența de spirit, a avut puterea de a participa la deschiderea propriei expoziții la 13 octombrie. Timp de o saptamina, admiratorii picturii au ocazia de a se delecta cu o imbinare inedita de culori, idei și imagini reunite in aceasta colecție unica. Pe linga mine trec din ce in ce mai multe persoane care iși opresc privirile asupra celor mai deosebite picturi din aceasta colecție. Imi dau seama ca sunt foarte impresionați de ceea ce vad pentru ca din cind in cind atmosfera liniștita a salii este strabatuta de exclamațiile vizitatorilor ”Doamne, aceste picturi par a fi atat de reale. Nu am mai vгzut niciodatг niște ochi atit de expresivi, indeosebi in picturi.”
Printre vizitatori, observ și o fața cunoscuta. Este pictorul Dumitru Peicev. Imi vede privirea ațintita asupra tabloului „Invitație la hora” și se apropie. „In țara noastra, acum, nimeni nu mai poate picta așa cum picteaza Valentina Rusu Ciobanu” imi spune el cu regret in glas și schițind un zimbet cald. „Are citeva lucrari executate fara a utiliza culorile vii, ceea ce este foarte greu de realizat. Apoi trece la „Prietenie”, „Tinerețe”,”Dragoste”, „Copii”, pe care le-a inviorat cu nuanțe de roșu, albastru, galben verde” imi explica Maestrul.
Imi continui drumul prin acest labirint de picturi. In multe dintre ele descopar elemente ale naturii statice. Pare a fi ceva tradițional și ușor de realizat. Și totuși, ele sunt total deosebite de ceea ce sunt eu obișnuita sa vad: sunt flori vii, sunt copii care merg, sunt oameni care danseaza și zimbesc, sunt copaci care se leagana. Este o adevarata arta sa poți picta acești ochi inchiși care par atit de reali, sa redai aceste buze atit de expresive și frumos conturate fara a utiliza nici macar o picгtura de roz.
Vad picturi din anii 1950, 1960, atunci cind pictorița noastra avea doar 30 de ani. Pe exemplul Valentinei Rusu Ciobanu, putem reconstrui traiectoria de dezvotare a picturii basarabene pentru ca ea este o carte deschisa de evoluție a artelor plastice.
O pereche de ochi, cu un licar neobișnuit, ma inmarmuresc in fața portretului unei femei de la țara. Are Valentina Rusu Ciobanu un mod aparte, cu totul deosebit, de a transpune pe panza alba doi ochi. Nici in realitate nu am vazut ochi mai frumoși, mai gingași și mai cuceritori. Simt și acum ca ma urmarește privirea lor vie și datatoare de viața.
Multe tablouri fac parte din Colecția Muzeului Național de Arta care in urma cu 5 ani a gazduit o expoziție a acestei mari pictorițe. Ma cutremur și ma minunez cind ajung in fața altei picturi și o gгsesc mult mai frumoasa decоt precedenta.
Dupa ce am facut inconjurul intregii sali și am admirat toate picturile, nu am putut sa plec fara a parcurge inca o data același drum. De aceasta data, am descoperit lucruri și mai interesante, am observat detalii pe care le-am trecut cu vederea prima data. Acum sunt sigura ca daca aș putea merge inca de zece ori pe linga aceste picturi, de fiecare data voi descoperi ceva nou, mult mai frumos, mult mai subtil.
Ies din sala de expoziții și-mi dau seama ca am uitat unde ma pornisem de fapt. Vad iarași sub picioare frunzele ingalbenite și fara viața, dar de aceasta data imi par chiar mai vii decit atunci cind erau verzi pe copac. Asta pentru ca știu ca unele dintre ele vor fi pictate cindva, de catre cineva și așa vor deveni nemuritoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu