In aceasta dimineata nu am mers la facultate, dupa cum imi este obiceiul. Ne-am dat intilnire cu colegii in alta parte, deoarece urmeaza sa mergem in vizita la un adevarat Om de Arta. Dupa citeva minute, curiosi, pasim pragul atelierului doamnei care ne asteapta. Este imbracata modest, lasind impresia ca e gata- gata de a incepe lucrul. Ne-a salutat cu o privire calda, cu un zimbet amical si ne indeamna sa luam loc care si pe unde apucam. Are o fata atit de senina, incit imi apare in gind intrebarea: “Oare acest om a fost vreodata suparat?” Cu siguranta nu! Mersu-i leganat ii confera un aer de zeita, dar daca o privesc mai atent observ ca ea nu merge, ci pluteste.
“Adresati-mi intrebari” ne spune ea in timp ce ne serveste ceaiul, punind pe masuta niste frumuseti de canute din lut confectionate de miinile ei. Desi de nationalitate e rusoaica, totusi reuseste sa vorbeasca foarte bine limba romana, iar acest fel al sau de a vorbi creaza in jur un fel de nu stiu ce si nu stiu cum.
Nascuta in anul 1976, intr-o frumoasa zi de primavara , parintii au numit-o Nadejda. A crescut ca un copil obisnuit, iar studiile si le-a facut la UPS “Ion Creanga”, Facultatea de Arte Plastice. “De unde vine pasiunea pentru olarit?” am intrebat-o mirata, in timp ce ea isi dadea cu eleganta la o parte cele citeva fire rebele de par ce ii acopereau ochii. A stat putin pe ginduri, apoi aprinzindu-si o tigara a inceput sa povesteasca: “Cu 10 ani in urma am mers in atelierul unui olar. Acesta mi-a dat o bucata de lut pe care am modelat-o. De acolo am prins gustul.” Din acea zi Nadejda Sirbu a stiut ca sursa ei de existenta atit materiala, cit si spirituala, va fi olaritul.
Timp de 6 ani a lucrat la un atelier in Fondul Plastic al Republicii Moldova, a mai ajutat si alti artisti, dar intotdeauna a dorit sa aiba propriul atelier. Astfel, in anul 2008 a inchiriat un garaj pe care l-a amenajat , transformindu-l in atelier. “La inceput mi-a fost greu, dar avind in spate 6 ani de experienta, incet – incet am trecut peste greutati si am ajuns pina aici” povesteste Nadejda cu ochii sclipind de fericire. Privirile noastre erau inghetate pe imaginea acelei femei care sorbea cu nesat din tigara. “Stiti? In aceasta meserie nu conteaza care va fi rezultatul, dar oricum , el trebuie sa fie unul bun”, ne spune ea parca citindu-ne gindurile. Orice scop pe care si-l propune se transforma intr-o realizare fructuoasa pentru ca munceste mult si pune suflet in tot ceea ce face.
Confectioneaza obiecte diferite, incepind cu tacimuri, canute, pina la jucarii, utilizind diferite tipuri de lut, adus de la Uzina de Ceramica din Ungheni. Multe dintre obiecte sunt expuse la Fondul Plastic , dar cu cele mai multe participa la expozitii si la iarmaroace.
Am intrebat-o de preturi. In obraji i-au aparut citeva pete rosii si pentru citeva clipe a ezitat sa raspunda. Mai tirziu am aflat ca cel mai scump obiect de ceramica a fost un peste mare , confectionat in mod special pentru un havuz. Pretul acestuia a fost de 15 mii de lei. Cele mai ieftine sunt jucariile pentru copii , cum ar fi fluierasele sau clopoteii care sunt vinduti la 15 lei.
Cu citeva zile in urma a participat la iarmarocul organizat cu ocazia Hramului Orasului Chisinau si multe dintre obiectele cu care a participat sunt inca impachetate.
…Discutia noastra a fost intrerupta de profesoara care ne-a spus ca e timpul sa o lasam pe doamna Nadejda sa isi inceapa lucrul. Abia atunci mi-am dat seama ca era deja ora amiezei…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu